
Motto-ul nostru Dezvoltare prin cooperare reflecta si viziunea noastra, respectiv prin cooperare transparenta orice idee sau orice vis se poate trasnforma într-un proiect de succes, oriunde în lume.
DESPRE NOI
Abis Project International Development este o companie care activează în domeniul consultanţei. Din 2005 ne-am îndeplinit cu succes misiunile şi contractele încredinţate, luând în considerare tot timpul faptul că dezvoltarea se poate realiza numai prin intermediul cooperării.
VIZIUNE
Viziunea noastră se concentrează pe cooperare transparentă în transformarea oricărei idei într-un proiect de succes oriunde în lume.
SCOP
Scopul nostru este de a construi parteneriate durabile și de a oferi clienţilor noștri servicii personalizate în vederea alegerii celor mai potrivite soluții pentru îndeplinirea obiectivelor propuse.
CONTACT
Aveţi o întrebare privind finanţările nerambursabile?
Doriţi să depuneţi un proiect spre finanţare şi nu ştiţi cum se procedează?
Aveţi un proiect în implementare şi intâmpinaţi dificultăţi?
Doriţi să optimizaţi activitatea organizaţiei Dvs.?
Aveţi nevoie de un partener sau un investitor?
Aveţi o idee sau un vis pe care doriţi să-l transformaţi în realitate?
Ne puteţi contacta la:
contact@abisproject.com